TURNUL CHINDIEI ÎN MENȚIUNI ISTORICE

Simbol al municipiului Târgoviște, Turnul Chindiei a fost construit în secolul al XV-lea, de către domnitorul Vlad Țepeș.

În documentele istorice, turnul apare relativ târziu. În anul 1595, Pigafetta consemnează existența unui „turn făcut într-o bisericuță”, de unde pornea o galerie subterană spre râul Ialomița.

În anul 1702, arheologul englez Edmond Chishull, spunea, după ce a vizitat locul, că este „comparabil cu cele din creștinătatea civilizată”.

Însă, La Motray nu găsea totul așa de spectaculos, spunând că nu i-a plăcut acel „castel zidit à l‘antique” (probabil Turnul Chindiei), la 1714.

Mai târziu, turnul este semnalat de episcopul catolic Baksici și de călătorii străini, precum Paul din Alep, care afirma că „în mijlocul curții e un turn foarte înalt ce servește ca fanal pentru ceasornicul orașului” și în care cânta o „fanfară” orientală pentru plăcerea domnului.

Spre mijlocul secolului al XVIII-lea se arăta în manuscrisul latin de la Biblioteca Batthyaneum, că în acest turn se aflau închisorile.

Pe la mijlocului secolului al XIX-lea, Turnul Chindiei a fost renovat, dar înainte de aceasta, desenatorul francez Michel Bouquet a reușit să-l surprindă în anul 1840.

 Construcția a suferit câteva modificări, necunoscându-se forma inițială a turnului. Cu toate acestea, desenul lui Bouquet din 1840 înfățișează turnul mult mai scund decât este acum și cu baza piramidală din cărămidă, demonstrând că refacerea sa nu avusese loc încă.

                            Sursa: M.Oproiu, D.Bulei, G.Popescu, ”Monumentele Curții Domnești – Controverse”