2014, un an ”bogat” în vizitatori pentru Complexul Muzeal Curtea Domnească

Vizitatori Curtea Domneasca din Targoviste

Anul 2014 a fost pentru Complexul  Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște unul bogat în vizitatori, numărul acestora fiind mai mare decât în anul precedent, așa cum spune directorul instituției, Ovidiu Cârstina: ”Pe de o parte, am avut o creștere a numărului de vizitatori cu 3,43% față de anul 2013. Asta înseamnă că în 2014 numărul vizitatorilor a fost  134.822 de vizitatori. Sigur că această creștere a numărului de vizitatori o putem pune pe seama faptului că în 2014 Complexul Muzeal a desfășurat 56 de evenimente culturale, expoziții temporare, iar între aceste evenimente aș aminti, ca și audiență, Noaptea Muzeelor, ediția a VIII-a, din luna mai, a depășit cu mult așteptările noastre, pentru că, în cele 6 ore, cât au fost deschise muzeele, numărul vizitatorilor a fost de 13.678, deci un număr cu peste 5000 de vizitatori, față de anul trecut.  De asemenea, programul educațional Școala Altfel a înregistrat 10.000 de vizitatori”. Acesta a adăugat faptul că, deși numărul participanților a scăzut față de 2013, pentru că a fost introdusă o taxă modică, de 5 lei, pentru participarea la program, au venit inclusiv grupuri de copii din capitală.

Și Festivalul Dracula a adus la Curtea Domnească 6660 de vizitatori.

Pentru anul 2014, directorul Cârstina spune că au fost aprobați de la Consiliul Județean, pentru Complexul Muzeal, ca și subvenție, 2.350.000 lei, iar ca venituri proprii Complexul se angaja la momentul respectiv să realizeze 450.000 lei, sumă care a fost depășită.

Începând din anul 2010, numărul vizitatorilor la Curtea Domnească a crescut constant, vârful de lance fiind anul 2012, cu 147.448 de vizitatori, după care numărul a scăzut în 2013 la 130.346, pentru ca în 2014 să ajungă la 134.822 de vizitatori.

Sursa: gazetadambovitei.ro