Brâncoveanu a iniţiat refacerea curţii, iar răspunzător pentru această lucrare este numit unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino. În anul 1695 se finalizează restaurarea palatului, iar în anul 1699, „la culesul viilor”, era gata şi biserica domnească.
În afara lucrărilor executate la casele domneşti şi la biserica mare domnească, se repară clopotniţa, paraclisul, se construieşte un slomn (grajd), o casă a şurlarilor (trâmbiţaşii care însoţeau alaiurile domneşti) şi, în afara zidurilor, în anul 1701, se înalţă o casă pentru iazagiu (secretarul şi tălmaciul de limbă turcă al domnului) şi una pentru doctor. Beciurile caselor din afara zidului de incintă se află în prezent înglobate în unele din construcţiile mai recente care adăpostesc astăzi clădiri civile.
Pentru executarea acestor ample lucrări, domnitorul a pus un bir special, numit ”rânduiala birului ce s-a scos pentru cheltuiala caselor domnești și pentru lucrul viilor domnești”.