Contribuția lui Vlad Dracul la construirea Curții Domnești (partea I)

Domnitorul Vlad Dracul a conceput noua curte domnească desăvârșind schema de castel creionată de Mircea cel Bătrân și adaptând-o în funcție de necesitățile vremii, respectiv primejdia otomană. El realizează nucleul domnesc – centrul puterii și locuința lui și a familiei sale ca o cetățuie, formată din trei construcții standard ale programului: clădirea administrație-locuință, biserica și clădirea ce constituia ultimul refugiu în caz de atac – dojonul, turnul principal, care este Turnul Chindiei, totul strâns într-o centură de piatră de aproape 2 m. grosime și 5-6 m. înălțime. La partea superioară, se afla pe partea de nord a bisericii, un drum de strajă. Turnul, ridicat peste pridvorul bisericii, era de secțiune circulară, ceea ce îi asigura o rezistență sporită la tirul inamic și împiedica urcarea focului de la bază spre vârf. Apărarea bazei turnului se asigura din patru turnulețe aflate deasupra celor patru muchii ale poliedrului de bază, iar pe latura de nord, mai puțin apărată, o mică încăpere ieșită în consolă, numită “breteche” asigura apărarea eficientă a laturii de nord a bazei. Toate cele trei clădiri comunicau între ele. Beciul casei, mare cât toată suprafața planului ei, putea primi cantități însemnate de alimente, adăpostind chiar și echipament militar.