Secretele Bisericii Domneşti din Târgovişte: are cea mai mare galerie pictată cu chipurile domnitorilor Ţării Româneşti

În Biserica Mare Domnească din Târgovişte se găseşte cea mai amplă galerie a unor chipuri de domnitori munteni, păstrată şi reprezentată de tablourile votive din pronaosul bisericii.

Pe peretele de la intrarea în biserică apar portretele voievozilor Matei Basarab, Neagoe Basarab, apoi Constantin Brâncoveanu şi Petru Cercel (în postură de ctitori, ţinând macheta bisericii), urmaţi de Mihai Viteazu (prima reprezentare cu coroană pe cap), Radu Şerban, Constantin Cârnul, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea.
În timpul războaielor din secolul al XVIII-lea, Biserica Mare Domnească a fost incendiată, apoi reparată, dar cutremurul din 1802, şi un incendiu, au afectat-o din temelii. La începutul secolului al XX-lea, biserica se afla aproape în stare de ruină. Prin hotărârea Comisiei Monumentelor Istorice, între 1907 şi 1910 a fost refăcută după proiectul arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti.

Dintre piesele de mare valoare artistică care mobilează biserica se remarcă iconostasul brâcovenesc realizat în lemn, sculptat şi poleite cu aur, având pe registrul de deasupra uşii împărăteşti stema Tării Romăneşti, iar pe bagheta superioară, anul realizării încrustat cu cifre chirilice şi arabe: 1693. Constantin Brâncoveanu a fost cel care a pictat-o a doua oară, ca formă de legitimare de la predecesorii săi. Ctitorie a lui Petru Cercel (1583-1585) Biserica mare Domnească din Târgovişte este ctitoria voievodului Petru Cercel (1583-1585). Biserica a fost zidită în acelaşi timp cu Casa Domnească. Lăcaşul poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost realizat după modelul bisericilor de tipul cruce greacă înscrisă. Monumentul se distinge de lăcaşurile ridicate la sfârşitul secolului al XVI-lea prin proporţiile sale nemaintâlnite până atunci, dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior măsurând 14 metri lăţime şi 30 de metri lungime.

Constructorii au gândit proiectul ca domnitorul să intre direct din Palatul Domnesc în Biserică. Deasupra pronaosului i s-au adăugat două turle şi un exonartex, iar în dreptul naosului, un culoar care făcea accesul între cele două corpuri. Biserica Mare Domnească se găseşte în incinta Complexului Muzeal “Curtea Domnească”, cuprinde monumente de arhitectură medievală ce formează ansamblul Curţii domneşti, dintre care unele adăpostesc expoziţii: – În turnul Chindiei: „Dracula. Legendă şi adevăr istoric” – În biserica domnească: „Colecţia de artă brâncoveneascâ” – În beciurile casei domneşti din sec al-XVI-lea – „Din istoria Curţii domneşti”, „Lapidarul” – În biserica „Sf. Vineri” – „Colecţia de icoane”.

Sursa articol: http://www.adevarul.ro