În lucrarea sa de referință, ”România pitorească”, Alexandru Vlahuță scria, trecând prin Târgoviște: ”curțile domnești, mândrele curți de pe malul Ialomiței înlăuntrul cărora s-a urzit o parte așa de însemnată din istoria patriei noastre, au rămas părăginite – un morman de ruini înecate în bălării, bolți surpate, grămezi de moloz sprijinind câteva ziduri afumate, în care se văd ca niște răni spărturile ferestrelor, lărgite de ploi.
O singură odaie își mai păstrează cei patru pereți lăturalnici: din mijlocul ei se-nalță doi salcâmi. În toate părțile se-ntind desișuri mari de bozii și de urzici – de jur împrejur pământul crește, ca și cum ar vrea să năpădească și să-nghită și aceste biete rămășițe din ceea ce-a fost odată fala și podoaba Târgoviștei.”
În anii care vor urma, Biserica Domnească a fost restaurată, lucrările desfășurându-se în perioada 1907 – 1910, sub conducerea arhitectului N.Ghica – Budești.